1. Definiție termeni
Camelian Jewelry – este denumirea comercială a SC Camelian Jewelry SRL - companie înregistrata în București, CIF RO42636772, număr înregistrare Registrul Comertului J40/6429/2020
Site – camelianjewelry.ro
Cont – secțiunea din Site formată dintr-o adresă de e-mail și o parolă care permite Cumpărătorului transmiterea Comenzii și care conține informații precum nume de utilizator, parolă, adresa de livrare și istoricul comenzilor. Utilizatorul se va asigura că toate informațiile contului sunt corecte, complete și actualizate.
Utilizator - orice persoană fizică cu vârsta peste 16 ani sau persoană juridică înregistrată pe Site, care, prin crearea Contului, își exprimă acordul cu privire la clauzele specifice site-ului din secțiunea Termeni și Condiții.
Cumpărător - orice persoană fizică care are vârsta peste 16 ani sau persoană juridică care își face un Cont în Site și plasează o Comandă
Coșul de cumpărături - secțiune din Cont în care Utilizatorul poate să adauge produse pe care dorește să le achiziționeze
Comanda - Documentul electronic cu ajutorul căruia Cumpărătorul transmite Vânzătorului intenția sa de a achiziționa produse de pe Site.
Contract - reprezinta contractul la distanță încheiat între Vânzător și Cumpărător, fără prezența fizică simultană a Vânzătorului și a Cumpărătorului.
Conținut:
Toate informațiile de pe Site care pot fi accesate prin intermediul unui echipament electronic.
Orice formă de comunicare transmisă de către Vânzător Utilizatorilor prin intermediul oricăror mijloace electronice sau de altă natură.
Comunicări comerciale - Mesaje prin intermediul Site-ului, e-mailului, telefonului mobil în care Vânzătorul îi transmite Utilizatorului informații privitoare la campaniile în derulare, ofertele și promoțiile curente sau viitoare, campanii de retargetare, sondaje de opinie sau informații cu caracter general
Tranzacție - încasarea sau rambursarea unei sume rezultate din vânzarea unui produs prin intermediul Site-ului, în funcție de modalitatea de plata sau rambursare
2. Documente contractuale
Prin înregistrarea unei Comenzi pe Site, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare aleasă de Vânzător pentru operațiunile sale comerciale (telefon sau e-mail).
După efectuarea Comenzii, Cumpărătorul va primi din partea Vânzătorului o notificare electronică la adresa de e-mail specificată la crearea Contului. Această notificare nu reprezintă acceptarea comenzii.
Cum majoritatea produselor Camelian Jewelry sunt realizate pe bază de comandă, Vânzătorul va comunica Cumpărătorului termenul de execuție al acesteia și va stabili detaliile de execuție și de plată de comun acord. În cazul în care produsul/produsele comandate nu se mai află în stocul/producția Vânzătorului, acesta va notifica Cumpărătorul de situație și ii va propune Cumpărătorului produse similare. În cazul în care Cumpărătorul nu va dori să achiziționeze alte produse în locul celor indisponibile, Vânzatorul va anula comanda și returna acestuia suma achitată pentru Comanda inițiala, dacă este cazul.
Contractul dintre Cumpărător și Vânzător este considerat încheiat în momentul în care Cumpărătorul va primi produsul din partea Vânzătorului, după efectuarea plății conform termenelor agreate.
3. Politica de vânzări online
Toate prețurile produselor prezentate pe Site sunt exprimate în lei (RON) și includ T.V.A.
Orice Utilizator poate folosi Site-ul pentru a plasa o comandă către Vânzător.
Utilizatorul poate comunica cu Vânzătorul prin intermediul adreselor de e-mail și a numerelor de telefon menționate în secțiunea Contact. Vânzătorul are libertatea de a utiliza datele primite de la Utilizator, conform politicii de confidențialitate, în scopul realizării de studii de caz, profil de client, comportament client în vederea îmbunătățirii serviciilor.
4. Dreptul de proprietate intelectuală
Toate materialele folosite pe Site sunt proprietatea intelectuală a Vânzătorului. În eventualitatea încălcării unor drepturi de autor, este pusă la dispoziție adresa de email contact@camelianjewelry.ro, în vederea semnalării acesteia.
Conținutul, logo-urile, reprezentările stilizate, simbolurile comerciale, imaginile statice, imaginile dinamice prezentate pe Site, sunt proprietatea exclusivă a Vânzătorului.
Este interzisă copierea, distribuirea, publicarea, transferul, alterarea, utilizarea, oricărui Conținut în orice alt context decât cel original intenționat de Vânzător, îndepărtarea însemnelor care semnifică dreptul de autor al Vânzătorului asupra Conținutului.
Utilizatorul poate copia, transfera și/sau utiliza Conținutul numai în scopuri personale sau non-comerciale, numai în cazul în care acestea nu intră în conflict cu prevederile Termenilor și Condițiilor.
5. Prelucrarea datelor
Prin utilizarea formularului de contact sau al serviciului prezent pe Site, Utilizatorul declară că acceptă să fie contactat de către Vânzător prin orice mijloace disponibile, prin completarea informațiilor din datele de contact: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon și intelege ca aceste date urmează a fi procesate în baza de date a Vânzătorului în scopul îmbunătățirii serviciilor și relațiilor comerciale.
6. Politica de confidențialitate
Vânzătorul va păstra confidențialitatea informațiilor de orice natură pe care Cumpărătorul i le furnizează.
Camelian Jewelry colectează următoarele informații cu caracter personal prin intermediul Site-ului:
• Informații de contact (nume, prenume, vârstă, adresă de e-mail, adresă de livrare, telefon)
• Nume de utilizator și parolă
• Comentarii și alte tipuri de conținut pe care le furnizează Clientul
• Informații privitoare la interesele personale
• Informații demografice
• Date de localizare (cele derivate din adresa de IP și din adresa de livrare)
• Informații despre activitățile online ale Clientului (informații despre dispozitiv, despre istoricul și comportamentul de navigare) prin folosirea cookie-urilor
Camelian Jewelry foloseste aceste informații în următoarele scopuri:
• Pentru a evalua și îmbunătăți calitatea serviciilor și a produselor, pentru analiza produselor și a bazei de clienți, analiza datelor și alte funcțiuni interne
• Pentru a comunica cu Utilizatorul prin intermediul e-mailului, telefonului mobil
• Pentru a se păstra la curent cu standardele industriei relevante
• Pentru a raspunde solicitărilor Clientului
7. Folosirea cookie-urilor
Cookie-urile sunt folosite pentru autentificare și pentru urmărirea comportamentului utilizatorilor; aplicații tipice sunt reținerea preferințelor Utilizatorilor și implementarea sistemului de „coș de cumpărături”.
Cookie-urile fac posibilă recunoașterea terminalului Utilizatorului și prezentarea conținutului într-un mod relevant, adaptat preferințelor acestuia.
O vizită pe Site poate plasa: Cookie-uri de performanță a site-ului, Cookie-uri de analiză a vizitatorilor, Cookie-uri pentru publicitate sau Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate.
Datele personale colectate prin utilizarea Cookie-urilor pot fi colectate doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator și sunt criptate într-un mod care face imposibil accesul persoanelor neautorizate la ele
8. Păstrarea datelor cu caracter personal
Camelian Jewelry va păstra datele cu caracter personal pe durata care servește scopului pentru care au fost colectate.
9. Comanda
Cumpărătorul realizează Comanda prin adăugarea produselor în Coșul de cumpărături și finalizarea Comenzii la efectuarea plății, alegând una din metodele specificate de Vânzător.
Orice produs adăugat în Coșul de cumpărături este disponibil pentru achiziție în măsura în care acesta se află în stocul Vânzătorului. Adăugarea unui produs în Coșul de cumpărături, fără finalizarea Comenzii, nu reprezintă înregistrarea Comenzii, nici rezervarea automată a produsului.
Prin completarea formularului de comandă și finalizarea plății, Cumpărătorul își asumă răspunderea că toate datele furnizate sunt corecte și complete în momentul achiziției.
Prin finalizarea procesului de Comandă, Cumpărătorul consimte că Vânzătorul îl poate contacta prin toate mijloacele stipulate, atunci când situația o va impune.
Pentru situațiile în care banca emitentă a cardului Cumpărătorului nu acceptă plata – în cazul plății online, sau datele furnizate de Cumpărător sunt eronate sau incomplete, Vânzătorul își acordă dreptul de a anula Comanda. Acesta va emite spre Cumpărător o notificare și va fi exonerat de orice obligație ulterioară.
10. Facturare – Plată
După finalizarea Comenzii, Vânzătorul va emite spre Cumpărător o factură fiscală pentru produsele ce urmează a fi livrate, în baza datelor furnizate de acesta, conform legislației în vigoare.
11. Livrarea bunurilor
Vânzătorul va asigura ambalarea corespunzătoare a produselor pentru o manipulare optimă și transmiterea documentelor necesare livrării.
12. Preț derizoriu
Vânzătorul va face toate eforturile pentru a oferi informațiile corecte privitoare la prețul și caracteristicile produselor. Este posibil ca unele caracteristici și/sau prețuri să fie greșite dintr-o eroare umană. În cazul în care Cumpărătorul plasează o Comandă în care produsul are prețul greșit, Vânzătorul are dreptul să anuleze Comanda Cumpărătorului.
Conform Art. 1665 din Noul Cod de Procedură Civilă
„Preţul fictiv şi preţul derizoriu
(1) Vânzarea este anulabilă atunci când preţul este stabilit fără intenţia de a fi plătit.
(2) De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare.”
13. Caracteristici eronate
În cazul înregistrării unei comenzi în care produsul are caracteristicile eronate dintr-o eroare umană sau tehnică, Vânzătorul va depune toate eforturile pentru a livra un produs cu caracteristici asemănătoare produsului comandat. Dacă Cumpărătorul nu va fi de acord cu această soluție, Vânzatorul are dreptul de a anula această comandă.
14. Returul
Înainte de expirarea perioadei de retragere, Cumpărătorul îl va informa pe Vânzător de intenția sa de retragere din contract prin completarea formularului de retur primit odată cu produsul comandat sau prin transmiterea unui e-mail.
Produsele pot fi returnate în termen de 14 de zile calendaristice de la data achiziției online pentru rambursarea sumei plătite și 30 de zile calendaristice de la data achiziției – pentru schimbarea produsului.
Produsele care au fost modificate sau personalizate la cererea clientului nu se vor putea returna.
În cazul inelelor a căror măsură poate fi modificată, clientul poate solicita acest serviciu în termen de maxim 15 zile de la data achiziției. Procedura de modificare este gratuită pentru inelele încrustate cu diamante, costurile adiționale fiind percepute doar în cazul în care este necesară adăugarea de material (aur), pentru mărirea diametrului bijuteriei. Costul va fi calculat în funcție de gramajul/cantitatea de aur adăugată.
Vânzătorul va suporta cheltuielile de transport aferente returului în urmatoarele situații:
Produsele prezintă deteriorări severe care le fac neconforme;
Produsele livrate sunt diferite (specificații, cantitate etc.) față de comanda plasată;
Produsele prezintă defecte de fabricație.
Cumpărătorul va suporta cheltuielile de transport aferente returului în cazul în care dorește schimbarea produsului din motive care nu țin de conditiile exprimate mai sus (deteriorări severe la livrare, discrepanțe între Comandă și produsul livrat, defecte de fabricație).
Cumpărătorul nu va putea să returneze produsele achiziționate și/sau nu va pretinde orice alte despăgubiri, în urmatoarele situații:
- Cererea de returnare este facută după încheierea termenului de 14 zile calendaristice de la livrarea produsului.
- Produsul returnat nu este în aceeași stare în care a fost livrat, însoțit de documentele aferente.
Cumpărătorul va fi informat în e-mailul de confirmare a Comenzii dacă acesta este returnabil sau nu și dacă exista costuri în caz de retur.
În cazul în care Cumpărătorul nu returnează produsele corect împachetate pentru manipulare, curierul desemnat de Vânzător pentru ridicarea acestuia pe cheltuiala lui este îndreptățit să refuze preluarea coletului.
În cazul în care Cumpărătorul alege o altă cale de retur dacât cea agreata de Vânzător, Cumpărătorul este răspunzător de orice nereguli de împachetare și manipulare constatate la recepția returului.
Vânzătorul îi va rambursa Cumpărătorului suma primită în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care primește cererea de retragere din partea acestuia, prin transfer bancar în contul IBAN specificat în formularul de retur.
15. Garanții
Toate produsele comercializate de Vânzător beneficiază de condiții de garanție conforme legislației în vigoare pe teritoriul României.
Prin certificatul de garanție emis de SC Camelian Jewelry, CUI RO42636772, J40/6429/2020, se atestă că produsele Camelian Jewelry - inele, cercei, brățări, coliere, pandantive - îndeplinesc parametrii și cerințele de calitate în conformitate cu normele legale în vigoare. Termenul de garanție pentru bijuteriile din aur și platină este de 2 ani pentru orice lipsă de conformitate existentă la data vânzării.
Autenticitatea și caracteristicile materialului prețios - aur 14K (585‰)/aur 18K (750‰)/platină (950‰) - cât și a pietrelor prețioase încrustate în montura bijuteriilor sunt garantate pe viață. Produsele pot fi returnate/schimbate în termen de 14 zile de la data achiziţiei, doar însoțite de factura fiscală și doar în cazul în care acestea nu au fost purtate şi nu prezintă semne de uzură datorate manevrării defectuoase. Drepturile consumatorului sunt conforme cu art. 16(1) din legea 449/2003(12).
Drepturile consumatorului nu sunt afectate de condițiile de garanție prevăzute în acest Certificat de Garanție. Prin prezentul certificat de garanție vă asigurăm că bijuteriile Camelian Jewelry sunt marcate în conformitate cu marca de responsabilitate proprie si marca de titlu, aceasta fiind autorizată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - Direcția pentru Metale Prețioase. Acest certificat de garanție atestă faptul că bijuteria este realizată din aur sau platină.
Aurul poate fi galben, alb sau roz. Aurul este obţinut prin alierea metalului preţios cu un mix de metale care îi conferă nuanţa specifică. Pentru a intensifica luciul bijuteriilor din aur alb, acestea sunt acoperite cu rodiu. Stratul de rodiu se poate uza în 6-12 luni, iar bijuteriile pot pierde din strălucire.
Pentru bijuteriile încrustate cu pietre, în cazul desprinderii/căderii acestora în perioada de garanție, vânzătorul le va înlocui gratuit, într-un termen de 15 zile, numai în situațiile în care acest lucru nu este imputabil cumpărătorului. Garanția nu include deteriorările provocate bijuteriei din cauza nerespectării indicațiilor menționate în cadrul certificatului, a accidentelor, a neglijenței, a utilizării necorespunzătoare a acesteia sau a altor factori care nu au legătură cu defectele de material sau de manoperă.
Reparațiile pentru produsele aflate în termen de garanție vor fi efectuate gratuit în termen de 15 zile, în condițiile art. 16 (1) din legea 449/2003 (12), dacă se confirmă faptul că un defect de manoperă a reprezentat cauza unei asemenea deteriorări.
16. Transferarea bunurilor
Proprietatea asupra produselor va fi transferată la livrare, după efectuarea plații din partea Cumpărătorului la adresa indicată în Comandă. Livrare înseamnă semnarea de primire a documentului de transport furnizat de curier sau semnarea de primire pe factura fiscală în cazul ridicării produselor din locațiile fizice ale Vânzătorului).
17. Forța majoră
Forța majoră este evenimentul imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat.
Niciuna din părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, dacă o astfel de neexecutare la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial este datorată unui eveniment de forță majoră.
Dacă în termen de 15 zile de la data producerii lui respectivul eveniment nu încetează, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a contractului fără ca vreuna dintre ele să poată pretinde celeilalte daune-interese.
18. Legea aplicabilă
Prezentele Termeni și condiții se supun legislației din România. Eventualele litigii apărute între Vânzător și Utilizatori/Cumpărători se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente.